Astept o parere de la voi...

Astept sa imi dati o parere vis-a-vis de textul pe care o sa il postez mai jos. E adevatat ca l-am scris in creierii noptii si l-am postat la fel de tarziu, insa cred ca e un inceput bun. Adica primele 2 pagini...

Astept o parere...

PROLOG

          Scotocea adânc prin buzunare pentru a găsi ceva care să îi aminteasca cine e, dar mai ales ce caută în acel loc îngrozitor. Însă cea mai ciudată i se părea toată gloata aia de oameni strânsă în fața hambarului în care era închisa. Văzu cum unul din mulțime făcu un semn și toată lumea tăcu. Apoi el începu să vorbească:
-  O vom face, dar o vom face bine și definitiv. Nimic nu ne va mai opri de data asta. Totul a fost plănuit perfect și am suferit destule ca să putem permite cuiva să ne oprească. Nici măcar lui, celui căruia ea i-a slujit toata viata și care ne-a produs atâta suferință.
Nu îi venea să creadă ce vede în continuare: trei zdrahoni din acea mulțime al cărei scop nu îl întelegea, începură să care câte o canistră și după cum se luptau cu ele, acestea păreau pline. Inima începu să îi bată din nou într-un ritm alert și deși știa că ar trebui să îi fie cald, simți că atmosfera devine din ce în ce mai rece. Își aminti. Își aminti cine e și de ce a ajuns acolo. Din frigul pe care îl simțea, se auzi o voce: „Spune DA și te voi ajuta în continuare. Spune DA și dă-mi-l și pe el, așa cum te-ai dăruit tu, acum 10 ani. E unica ta șansa!” Se uita în jur sa vadă daca mai e cineva în încapere, însă nu își întelese gestul. Știa foarte bine ca totul era în capul ei și că demonul nu vorbea decât cu ea. Era într-o mare cumpăna: să-și vânda propriul fiu diavolului, asa cum își vânduse sufletul in urma cu 10 ani, pentru a scăpa din ghearele gloatei? Dar tocmai acel pact o adusese în situația în care se afla acum. Închise ochii și încercă să ia legătura cu Stăpânul. Luase decizia repede. Era vorba de fiul pe care nu și-l dorise niciodată, fiul care îi stricase reputația și cariera. Așadar, când creierul începu să o doară, spuse, în gând: ia-l. Nu l-am dorit niciodată. E un bastard. Il urasc. E al tău pentru totdeauna.
          Totul era acum negru în jurul ei si zgomotul gloatei nu se mai auzea. Deschise ochii si zari deasupra patului semneul contractului: o pentagramă mare și roșie, ca din jăratec. Și încă una mai mică, pentru fiul ei. Se afla în camera casei sale și semnase contractul și pentru fiul ei. Nu o interesa. Nu îl iubise niciodata nici pe tatăl sau și cu atat mai putin „greșeala rezultată din acea noapte de sex”. Nu regreta cu nimic faptul că se vânduse atât pe ea cât și pe copilul său diavolului. Doar așa putea scăpa din colții gloatei. Și mai ales doar în acest fel putea să continue ceea ce face. Mai bine cu diavolul în casă decat fara faimă.







ÎNCEPUTUL

          Katy avea 20 de ani, însă nu avea nimic din ceea ce ar fii făcut-o fericită: era o nimeni, o necunoscută și ar fii dat orice să iasă din notorietate. La urma urmei, ce vină avea ea că părinții ei erau niște încuiați? Trebuia să îi suporte toată viața? In niciun caz. Va face orice să iși schimbe condiția. Să se mute din Laketown și să își trăiască viața. Exact așa cum vedea la televizor. Haine sclipitoare, petreceri extravagante, cu alcool si de ce nu, putină cocaină. Că doar viața e făcută să o trăiești, nu să stai să treacă pe langă tine. Brusc îi sună telefonul și îi întrerupse visarea:
-       Alo! Bună Ian.
-      Bună Katy. Te-am sunat pentru că mi s-a făcut dor de ceea ce știi tu să faci cel mai bine. Asta dacă nu...
-      Termină Ian. Știi că îmi place să fac asta și că o să găsesc o cale să scap de boșorogii ăstia. De ce m-au făcut daca toată ziua sunt cu gura pe mine”Ai grija de facultate, pune mâna și învața, nu ai voie la discotecă”. De parcă ajută la ceva să înveti. Pierdere de timp. Dar ma rog. Spune-mi, cand vrei sa ne vedem să știi tu...
-      Ești bestială. Îmi citești gândurile. Pai... într-o oră... ca tocmai se întunecă. Îti bat în geam. Găsește o cale să ieși.
-      Stai liniștit Ian, sunt maestra la așa ceva. Retardații ăstia de părinți ai mei m-au obligat să învăt să evadez pâna și din Alcatraz. Tu pregătește ce trebuie.
-      Ok. Pa. Te pup.
-      Eu nu. Eu îti fac altceva. Știi tu.
         Pâna să încheie conversația zâmbi din nou. Îi plăcea sexul, însă dacă Ian nu era cine era, nu ar fii făcut-o în veci cu unul ca el. Adică dacă scoteai de pe el hainele scumpe, faima și banii, rămanea un mediocru. Iar ea, nu avea ce să discute cu mediocrii. Toți îi aduceau aminte de părinții ei.

duminică, 2 iunie 2013 la 03:00

3 Comments to "Astept o parere de la voi..."

Sper că părerea mea nu vine cu întârziere. Mi-am readus aminte de blogul tău și mi-ai trezit interesul cu acest început de poveste.
E un început bun, într-adevăr. Acolo la dialogul din „Începutul”, mi se pare că l-ai făcut cam prea „brusc” și l-ai cam comasat. Ca și sfat, întotdeauna când scrii un dialog imaginează-ți că el are loc cu adevărat, recitându-l în gând (sau cu voce tare, depinde de preferințe). Eu cel puțin cam așa fac. :)
Partea de la „De ce m-au făcut ... până la 'Dar mă rog.' ” poate face bine parte din cadrul unui monolog.
Sper că-mi iei părerea ca pe una constructivă și nicidecum ca pe o simplă „critică”.
Să continui să scrii ceea ce ai început. Iar de nu-ți convine ceva din ce ai scris, șterge și rescrie până iese așa cum vrei.
Aștept continuarea de la poveste. :)

P.S. Ai putea să scrii mai des. Văd că din 2012 până în 2013 ai avut o scădere drastică în ceea ce privesc articolele. Văd că ai talent și de asta spun.
Aștept un feedback de la tine. Și dacă se întâmplă asta, vei avea un loc în lista mea de bloguri urmărite.

Da, iti multumesc pentru sfaturi si critici, sunt constructive. Intr-adevar au scazut mult postarile. Poate de vina e serviciul, poate starile prin care trec nu sunt aceleeasi. Dar o sa incerc sa imi revin, iar fragmentul de mai sus, imi doresc sa il includ intr-un roman. Iti multumesc mult pentru feed-back.

Nu ai pentru ce. Mă bucur că au fost constructive cuvintele mele. Știu cum e. Și la mine serviciul își pune amprenta tot mai mult în viața mea deși nu ar trebui să fie chiar așa. Cât despre stări, mereu se schimbă câte ceva la ele și bineînțeles, nu rămân aceleași. E întotdeauna bine venită o revenire, dar doar dacă simți tu nevoia de ea și mai ales să nu o faci strict pentru că alții îți cer asta. E bine că-ți dorești dar trebuie să și pui în aplicare. Ar fi păcat ca această idee a ta să se risipească în vânt și să nu devină un roman. Multă baftă să ai!

Trimiteți un comentariu

Va place? Nu va place? Lasati-va parerea AICI!