Despre noi, oameni între oameni...

Am crezut că dacă ridic ochii, uit ruşinea, fără să iau seama la ei: Adam şi Eva. Au ridicat ochii şi s-au ruşinat... Oare am greşit încercând toată viaţa să ţin privirea sus?

Oare privind în pământ pot merge înainte fără să mă-mpiedic?

Oare pot dansa acest dans al orbului?

Zâmbind în faţa sorţii crude...

Ştergând de pe obraz mici lacrimi ude

Şi ridicând spre cer ochii însângeraţi

Caut iertare, O! Voi Sfinţi de vă-nduraţi!

C-am căutat din nou păcatul,

Că nu am cunoscut în viaţă altul,

În afară de PĂCAT...

Pe Dumnezeu am înjurat.

Iertare astăzi cer eu, Doamne!

Întorc din nou capul... mă priveşte, o privesc... zâmbeşte, zâmbesc, însă nu la fel de frumos ca ea. Zâmbeşte pentru mine? La cât simt că mă ignoră, nu cred... Poate într-o zi îmi va vorbi...

Chiar daca este o reclama, eu nu incerc sa promovez vreo retea de telefonie. Pur si simplu mi se pare foarte profunda:

Închis-am ochii de tristeţe

Şi-am plâns cu glas neînţeles...

Am râs perfid văzându-i frica...

Şi-n hohote am izbucnit.

Iubind să văd eternul trist

Am exaltat când s-a produs

Ruptura mare-a sorţii sale,

Ce-mi împlinea încă un vis.

Râzând perfid, cerând crezare,

Lăsat-am totu-n depărtare.

Iubeam să văd eternul trist,

Zambeam când soarta i-am prezis.