Lacustra- George Bacovia

sâmbătă, 30 iulie 2011 la 22:40 , 0 Comments

Infernul


Sunt lacrimi ca de sânge

Şi plînsul e-n zadar.

Ca Dante cunosc Iadul

Şi nu mă tem măcar.


Şi ard de nepăsare

Şi iute mă consum,

Bacovia-i Divinul,

Infernul e-n zadar.


Sunt lacrimi de durere

Ce-anunţă fericire,

Căci numai cu durerea

Poetul e mai bine.

la 21:41 , 0 Comments

Suflete tari



În râul limpede ca cerul

Îmi oglindesc privirea

Şi văd doar ochiul, răul,

Ce vrea să-mi ia sclipirea.


De ce oare astă lume

De rău e dominată?

Nu pot ei oare să adune

Gândire înţeleaptă?


Ei acum caută să sape

Groapa celor ce sunt

Prea blanzi ca să se-adape

Din prostia lor de tineri manji.


Înţelepţii în pământ nu-i bagă

Pe cei cu mintea slabă.

Îi lasă-n voia lor,

Să calce in noroi.

joi, 28 iulie 2011 la 19:46 , 0 Comments

Si daca... MIHAI EMINESCU

Recita VALERIA SECIU.

miercuri, 27 iulie 2011 la 20:00 , 0 Comments

Strainul

Recita Paul Farcas


duminică, 24 iulie 2011 la 00:04 , 0 Comments

De v-ati ascuns- Tudor Arghezi

sâmbătă, 23 iulie 2011 la 22:29 , 0 Comments

Reinventând poetul


Din somnul greu,

De moarte-ncununat,

Poetul s-a trezit.

A scris un rând,

A scris cu mir...

Dar nu i-a mai ieşit.


Cum moartea el a cunoscut

Şi i-a aflat secretul,

A scris cu sânge şi sudoare,

Reinventând poetul.

la 22:20 , 0 Comments

Trei lacrimi reci de calatoare

joi, 21 iulie 2011 la 21:42 , 0 Comments

Celei care minte

la 21:30 , 0 Comments

Flori de mucigai

Flori de mucigai, recitata chiar de Tudor Arghezi.


marți, 19 iulie 2011 la 21:37 , 0 Comments

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Sublim:


duminică, 17 iulie 2011 la 19:12 , 2 Comments

Pe langa plopii fara sot

Pe langa plopii fara sot, de Mihai Eminescu:



Exceptionala mi se pare si varianta Cenaclului Flacara:

la 11:54 , 0 Comments

Oda in metru antic

Oda in metru antic, de Mihai Eminescu, recitata de maestrul Adrian Paunescu.

Auditie placuta!

sâmbătă, 16 iulie 2011 la 21:13 , 0 Comments

Scrisoarea a III-a

M-am gandit ca pot sa postez si niste poezii bune, care nu sunt scrise de mine(probabil nu as putea niciodata sa ajung atat de sus), recitate frumos de diferite persoane. Iata Scrisoarea a III-a, de Mihai Eminescu.





la 20:47 , 0 Comments

Adio!


Cupid,

Cupidon ţinteşte.

Eu râd,

Îi arăt:

Am platoşă tare,

Degeaba ocheşte.

Zâmbesc,

Îi amintesc

Că ultima săgeată

Era să mă omoare...

De-atunci:

Adio, iubire-nşelătoare.

luni, 11 iulie 2011 la 20:55 , 0 Comments

Focul viu


Ard viu,

Ard în oase,

Ard inima-n case.

În flăcări ascunsă

E apa vieţii.

Şi focul mi-l stinge

Şi oasele-mi vindecă

Şi inima arsă

Alintă, iubeşte, timid

Se reobişnuieşte.

duminică, 10 iulie 2011 la 20:58 , 0 Comments

Cubul


Mă joc cu un cub... îmi arată feţele sale perfecte. Să fie oare ceva atât de pur în lumea asta? Să existe oare om egal cu om, fire egală cu fire, gând egal cu gând?

Mă joc cu un cub de cristal... Îi admir perfecţiunea. Mă suflă vântul... Cubul cade pe piatră. Se sparge.

Mă tai în cioburile unui cub. Le blestem ascutimea.

Am înţeles că oamenii nu pot avea feţe atât de perfecte... şi ezită să te taie... numai în

VIS



joi, 7 iulie 2011 la 22:31 , 0 Comments

Suflet rătăcit


Astăzi păstorul

De spaimă e cuprins,

Căci oaia pierdută

Se-ascunde dinadins.


Şi-o caută de-o lună

Şi plânge de necaz,

Dar oaia se-ascunde

Şi râde-n extaz.


Păstorul cunoaşte

De ce oaia-i vrea rău:

Când era-n turmă

Erau multe ca ea.


Trecut-au zece ani,

El oaia îşi caută

Şi plânge şi zbiară

C-a rămas fară nicio mioară.


Cu sufletul rupt,

Păstorul se-nchină,

Mioara apare

Ca dintr-o lumină.

la 21:51 , 0 Comments

Putred


În floarea cea neagră

Cu sufletu-am intrat,

Mirosul cel putred

Încă nu l-am uitat.


Am dat cu parfum...

Persistă, e prezent,

Îmi zgârie nările,

Mă loveşte etern.


O roză mă scapă,

Prea puţin, efemer,

Mirosul persistă,

Din putredul lemn.

miercuri, 6 iulie 2011 la 22:27 , 0 Comments

Raza de-ntuneric


O umbră mă arde,

M-aleargă, mă prinde...

Apoi mă priveşte

Perfid din oglindă.


Mă caută-n suflet

Şi rupe din el,

Îmi fură iubire,

Îl sparge-n bucăti.


Mă zgârie pe creier

O! Negru argat!

Venita-i din umbră,

Ai luat ş-ai plecat.


M-aruncă în soare,

M-aprind, mă topesc...

Cobor cu o rază...

Reînvăţ să iubesc.

marți, 5 iulie 2011 la 23:17 , 2 Comments

Pradă uşoară


Dulce şi crudă

E carnea Ta, Madonă.

Şi-atât de mult

Am vrut ca s-o încerc.

Speranţe, vise şi suspine

Vărsat-am pân' să te găsesc.


Şi crudă şi dulce,

Aşa cum îmi place...

Dar altfel...

Nu precum te voiam.

Cam rece... cam fină,

Prea mult colorată.


Prea uşoară,

Mult prea simplă

E această problemă...

Prea repede

I-am dat de cap.

luni, 4 iulie 2011 la 21:20 , 0 Comments

Ploaie de foc


Cad picături mari,

Din mine rup carne

Şi plouă cu foc...

Şi spală păcate.


Milioane de păcate...

Curăţirea doare.

Să ma spăl cu foc,

Nu ştiu de mai îndur.


Opreşte Tu, Doamne

Ploaia de foc,

Încerc, mă căiesc,

Dar nu pot să suport.


duminică, 3 iulie 2011 la 18:46 , 0 Comments

Pledez vinovat

Cuvinte nu am

Să imi cer iertare.

Mă simt vinovat...

Vinovat de sfidare.


Veşnică şi mare

Îmi simt astăzi vina,

Dar poate mă laşi

Să revăd lumina.


Lumina ce-mi spală

Un negru păcat,

Lumina ce-ţi spune

Că nu te-am uitat.


la 02:11 , 0 Comments

Uitând frumosul


Mirosul unei flori,

Putred mi se părea,

Iar gustul unei mări,

Prea dulce îmi era.


Şi nu puteam să lămuresc

De ce le-nţelegeam pe dos.

De ce frumos egal urât?

Şi de ce dulce-acru?


Când mintea mea a obosit

Să caute răspunsul,

Am înţeles ce am greşit:

Eu am uitat frumosul.


Din alb,

Eu am făcut negru

Şi din progres,

Regres.


Din ceară

Am făcut rahat,

Din suflet,

O povară.

sâmbătă, 2 iulie 2011 la 22:06 , 0 Comments

Ciclul vieţii




Trântit în mare, sufletul parcă a luat foc. Exaltează de fericire, se zbate, sare, se bucură, ca un caţeluş, care îşi vede stăpânul după mult timp.

Da, în marea de flori, de toate felurile, maci, lalele, mărgăritar, dar mai ales trandafiri, sare şi se bucură de noua prezenţă.

Trandafirii parcă se bucurau şi ei, înfloreau din ce în ce mai frumos.

Din pacate, drept mulţumire, el, sufletul, în zbuciumul său, i-a călcat în picioare şi i-a făcut una cu pământul. Şi văzând că trandafirii au murit, a început să plângă atât de tare, încât lacrimile sale au udat bieţii trandafiri, care au început să înflorească din nou.

Şi au luat-o de la capăt, în ciclul vieţii, plângand şi râzând pentru un nou început. Iar şi iar...

vineri, 1 iulie 2011 la 11:45 , 0 Comments

A înflorit chemare


Din somnul unei flori,

Am înţeles trădare.

Din ura unui om,

Am înţeles chemare.


Mirosul unei flori,

L-am simţit mustrare,

Iar umbra unui pom,

Mi-a cerut răzbunare.

la 00:44 , 0 Comments