Despre noi, oameni între oameni...

Ce mai citesc acum? "Dumnezeu nu este mare", de Christopher Hitchens. Pentru ca am alte convingeri decat majoritatea. Si daca as avea aceleasi credinte, consider ca niciodata nu strica o a doua sau a treia parere. Pana la infinit. Cartea nu obliga la nimic. Instiga la ratiune. Fii fara grija, nu te pune in pericol.

Imi amintesc cu drag fiecare clipa, de parca totul s.a petrecut ieri. Totusi e mai greu sa imi amintesc, decat sa traiesc, e mai greu ieri decat azi. Inchid ochii si retraiesc delirul care ma cuprindea de fiecare data cand trupurile noastre fierbinti si agitate ca valurile marii involburate se impreunau in ceea ce atunci ne dadea sensul. Sensul de a fi, de a il iubi neconditionat pe celalalt, de a iubi carnal, dar totusi platonic. Numai tu poti intelege aceasta dragoste muta, oarba si surda, dar cu un extrem simt tactil. Si, de ce nu, retraiesc delirul cu fiecare zvacnire a neuronilor, cu fiecare clipa de amintire, cu fiecare retraire a delirului. Si cand imi dau seama ca azi nu e ieri, experimentez un scurt, dar groaznic "rigor mortis" al sufletului ramas pustiu. Pustiu si lipsit de fierbintela buzelor suave si trandafirii, care imi provoaca azi zgarieturi pe cord, ca orice spin al unui frumos trandafir. Azi nu esti decat imaginatie, caci azi nu e ieri, iar delirul ce il reprezinti nu traieste decat in imaginati mea. Caci tu erai delirul, iar azi nu e ieri si maine, din pacate, poate oricand sa fie azi, insa niciodata ieri.

M-aș ruga să nu mă mai uit pe pereți,
Însă gândul nu pot să mi-l iau
De la casă, la masă și... încă ceva:
De la glasul de muză ce-mi ești, ca o stea,
Prin multe, milioane de corpuri cerești.

Din fum de țigara te simt până-n cer,
În văzduhul albastru dominat de o stea,
Iar tu ești, de-aș putea compara,
Iubito,
De-o mie de ori mai fierbinte ca ea.

)

Poezia "Mintind ca vei uita", scrisa de mine, pe care m-am gandit sa o si recit. Ce parere aveti?

Astept pareri despre postare, aici sau pe facebook.

Scrisoarea este scrisa de Mihai Eminescu, pentru iubita sa, Veronica Micle. Textul l-am preluat de aici. 

 "Măi fată nebună şi drăgălaşă,

   Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

  Tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

   Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

   E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.

   Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

   Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii.

   Al tău
                                 Emin"

De n-am sa vin, cand vei chema,
Iubirea-mi cea inmarmurita,

De n-am sa strig, cand vei pleca,
Uitandu-ti pasii aiurita,
Sa stii ca nu te mai iubesc
Si am decis: te parasesc.

Nu plange. Dupa mine nu striga.
Poti sta si in genunchi, tot voi pleca.
Nu vreau sa suferi in zadar
Si sa nu plangi, ca plangi amar.

Nu ma suna si nu striga,
Am vrut sa fie mult, putin a fost.
Si cand patetic tu te vei ruga,
Sa stii ca totul are-un cost.

E scump ca m-ai iubit,
E mult mai scump ca m-ai pierdut,
Nu plange, stii ca te-ai grabit,
Sa ma iubesti de la un prim sarut.

E mult mai scump ca inima mi-a inghetat,
Si de iubire nu sunt insetat,
De dragoste azi eu m-am dezvatat,
Dar c-am iubit, n-am regretat.

Si n-am sa vin, cand vei chema,
Iubirea-mi cea inmarmurita.

Sublim. Aceasta poezie spune multa, ascultati cu atentie. Si este si foarte frumos recitata.

Remember Eminescu  Imparat si Proletar Fragment
   
 Vezi  mai multe  video    din   diverse

Am fost eu singur, un mic taifun,
Ce l-ai mișcat cu-o singură suflare,
Ușor, ca niște ramuri de alun,
Încerc să te numesc uitare.

Un singur lucru nu mi-ai spus
Pan' să mă rogi să fiu uitare:
In mintea ta, eu am apus?
Sau te gândești cu ezitare
La ce-am fost eu, la ce-am fost noi,
La ce... am fi putut să fim...
M-ai aruncat ca pe gunoi,
Ce-ar fi putut să fie, nu mai știm.

Mi-ai spus să uit c-ai fost a mea iubită,
Nu e ușor, dar voi uita,
Atunci când tu, de mult orbită,
C-a fost iubire, vei nega.

Și printre lacrimi grele, de cristal,
Voi plange lacrimi sângerii,
Și transformandu-mi-le în opal,
Voi plânge fară ca să știi,
De m-ai uitat
Sau numai... te-ai mințit.



Cât de mult am iubi sau am urî, trebuie sa ne amintim că "All we are is dust in the wind"....