Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările

Ce mai citesc acum?

Ce mai citesc acum? "Dumnezeu nu este mare", de Christopher Hitchens. Pentru ca am alte convingeri decat majoritatea. Si daca as avea aceleasi credinte, consider ca niciodata nu strica o a doua sau a treia parere. Pana la infinit. Cartea nu obliga la nimic. Instiga la ratiune. Fii fara grija, nu te pune in pericol.



miercuri, 20 mai 2015 la 20:17 , 0 Comments

Delir

Imi amintesc cu drag fiecare clipa, de parca totul s.a petrecut ieri. Totusi e mai greu sa imi amintesc, decat sa traiesc, e mai greu ieri decat azi. Inchid ochii si retraiesc delirul care ma cuprindea de fiecare data cand trupurile noastre fierbinti si agitate ca valurile marii involburate se impreunau in ceea ce atunci ne dadea sensul. Sensul de a fi, de a il iubi neconditionat pe celalalt, de a iubi carnal, dar totusi platonic. Numai tu poti intelege aceasta dragoste muta, oarba si surda, dar cu un extrem simt tactil. Si, de ce nu, retraiesc delirul cu fiecare zvacnire a neuronilor, cu fiecare clipa de amintire, cu fiecare retraire a delirului. Si cand imi dau seama ca azi nu e ieri, experimentez un scurt, dar groaznic "rigor mortis" al sufletului ramas pustiu. Pustiu si lipsit de fierbintela buzelor suave si trandafirii, care imi provoaca azi zgarieturi pe cord, ca orice spin al unui frumos trandafir. Azi nu esti decat imaginatie, caci azi nu e ieri, iar delirul ce il reprezinti nu traieste decat in imaginati mea. Caci tu erai delirul, iar azi nu e ieri si maine, din pacate, poate oricand sa fie azi, insa niciodata ieri.

vineri, 27 iunie 2014 la 03:51 , 2 Comments

Adrian Paunescu- Daca tu ai disparea, recitata de mine

duminică, 19 ianuarie 2014 la 20:04 , 2 Comments

Dragostea lui Eminescu, dincolo de divin

Scrisoarea este scrisa de Mihai Eminescu, pentru iubita sa, Veronica Micle. Textul l-am preluat de aici. 

 "Măi fată nebună şi drăgălaşă,


   Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

  Tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

   Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

   E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.

   Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

   Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii.

   Al tău
                                 Emin"

vineri, 17 ianuarie 2014 la 18:49 , 0 Comments

Imparat si proletar- Mihai Eminescu

Sublim. Aceasta poezie spune multa, ascultati cu atentie. Si este si foarte frumos recitata.

Remember Eminescu  Imparat si Proletar Fragment
   
 Vezi  mai multe  video    din   diverse


duminică, 5 ianuarie 2014 la 20:04 , 0 Comments

La multi ani!

Un calduros "LA MULTI ANI" de ziua voastra, de ZIUA FEMEII!

joi, 8 martie 2012 la 21:58 , 0 Comments

Oficial e primavara....

Oficial e primavara.... Neoficial ieri a nins... Oricum, sper sa vina primavara cat mai repede.



La multi ani de martisor, fetelor!

joi, 1 martie 2012 la 12:09 , 0 Comments

Cargo- Mama

Pentru cea care m-a facut... pentru cea datorita careia exist... pentru MAMA....

luni, 30 ianuarie 2012 la 00:43 , 2 Comments

... Feeling

Ce simt acum? ma simt minunat deoarece desi nu sunt langa tine, parca as fi acolo. Desi nu iti simt respiratia calda, mi-o pot imagina atat de bine incat sa imi doresc din ce in ce mai mult sa nu te pierd. Si daca inima iti plange, jura-mi! Jura-mi ca iti plange de fericire. Jura-mi ca vei fi aceeasi toata viata!

sâmbătă, 10 decembrie 2011 la 22:12 , 0 Comments

Minune


Cu toţii aşteptăm minuni, insă nu ne gândim că avem parte de ele în ficare zi. Oare nu e minunat să simţi cum te strânge în braţe mama ta? Oare nu e sublim momentul în care tatăl tău, deşi bărbat, plânge când te vede după câteva zile de absenţă? Oare nu astea sunt minuni? Nu e minunat să dormi alături de persoana pe care o iubeşti? Închide ochii şi imaginează-ţi!
Trebuie să nu fi om să nu te consideri fericit când ai parte de tot ce ţi-am descris mai sus.
Din păcate insă, unii nu le au. Sau atunci când le-au avut, nu au ştiut să le preţuiască.
Profită de ele cât incă le ai. Schimbă rolul, din copil devino părinte şi din persoană iubită devino persoana care iubeşte.
VEI AVEA PARTE DE MINUNI!

sâmbătă, 3 decembrie 2011 la 22:01 , 0 Comments

Oameni

Suntem oameni, printre atatia oameni. Oameni cu nevoi diferite, dar care ne completam unul pe altul. Suntem unici, dar niciodata la fel de eficienti singuri ca in grup. Unul e egal cu jumatate. Doi sunt un intreg.

joi, 1 decembrie 2011 la 17:44 , 0 Comments

Repetabila Povara- Adrian Paunescu

Repetabila povara, scrisa de Adrian Paunescu si recitata de mine.



Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

luni, 24 octombrie 2011 la 00:51 , 0 Comments

Manifest


Aud parcă vocile lor... ale celor care au rămas în istorie pentru ca noi să trăim mai bine, ale celor care au luptat acum multă vreme pentru noi.
Nu, nu mă refer la Revoluţia din '89, din Românica noastră, ci la toate revoluţiile, revoltele, mişcările, petiţiile şi la alte activităţi care ne-au adus până aici.
Mă uit însă în jur şi văd că nimeni nu se trezeşte... observ că decât să ridice un deget, aleg ororile "Inchiziţiei" şi minciunile falsei "stări de bine"...

duminică, 23 octombrie 2011 la 00:36 , 0 Comments

Toamna

A venit toamna... Ascunde vara in sufletul tau...

vineri, 14 octombrie 2011 la 00:51 , 0 Comments

Speranţă


Întorc din nou capul... mă priveşte, o privesc... zâmbeşte, zâmbesc, însă nu la fel de frumos ca ea. Zâmbeşte pentru mine? La cât simt că mă ignoră, nu cred... Poate într-o zi îmi va vorbi...

luni, 19 septembrie 2011 la 20:58 , 1 Comment

SMS? Sau nu?

Suna a SMS de dragoste?
Privindu-i ochii mari, albastri, uit din nou ce vreau sa zic. Ma pierd in adancul lor, cuvintele se opresc in gat, in faimosul "Mar al lui Adam".
Ah, Doamne, de nu mi-l dadeai, daca nu m-as fi nascut cu el, puteam sa-i spun cat de mult o plac.

luni, 12 septembrie 2011 la 21:01 , 0 Comments

Cat de adevarat...

Cand am ascultat prima data ceea ce spune Tudor Chirila aici, am ramas uimit. Cata dreptate are.... Cat de mult avem nevoie de asta...


joi, 30 iunie 2011 la 23:56 , 2 Comments

Drumul catre nicaieri


Astazi m-am hotarat sa pornesc la drum... Un drum anevoios spre... nicaieri. Ma veti intreba de ce aleg sa merg spre nicaieri? Probabil pentru a gasi un taram unde nu exista griji si probleme, un loc in care NIMIC nu poat sa ma deranjeze. Un loc in care nu voi vedea prostiile care se scriu zilnic in ziare... Un loc care nu imi permite sa deschid televizorul si sa ascult aberatiile diverselor persoane(stim noi care). Da, stiu ca e greu sa ajung acolo, dar eu voi porni la drum. Va voi spune daca am ajuns. Macar in vis.

marți, 28 iunie 2011 la 01:18 , 0 Comments

Ce e iubirea?



Ce e iubirea? Iubirea... Tu o vezi asa... El o vede altfel... Ea, diferit de cei doi. De ce??? Pentru ca iubirea este sentimentul cu care TU te trezesti de dimineata!

sâmbătă, 25 iunie 2011 la 21:31 , 2 Comments


E noapte... E o ora tarzie, la care nu ai vrea decat sa dormi. Inchizi ochii usor, te lasi purtat in lumea viselor. Simti somnul dulce cum incearca sa-si faca loc in spatiul gol din capul tau, recent eliberat de griji si de ganduri. Dar oare aceste griji te parasesc pe parcursul noptii? Sau vei continua sa visezi ceea ce incerci sa eviti? Oare vei visa ziua de maine, in care satisfactiile intarzie sa apara? Sau poate ai o viata fericita si visezi la o vacanta in Maldive... Sau esti prea obosit si nu visezi deloc... Poate... ti-ai inchis visele intr-un colt al creierului ca sa nu te mai tulbure. Oare ai aceasta capacitate? Acest control puternic asupra mintii tale? Poate da... Poate nu... Ce zici, tu o ai? Poti sa iti folosesti creierul mai mult decat o fac majoritatea oamenilor? Astept raspunsuri sincere.

joi, 2 iunie 2011 la 22:52 , 1 Comment