Despre noi, oameni între oameni...

Cand am ascultat prima data ceea ce spune Tudor Chirila aici, am ramas uimit. Cata dreptate are.... Cat de mult avem nevoie de asta...

Dacă visezi,

Să fie bine

Şi poate crezi

Puţin în tine,

VEI REUŞI.

De vei iubi

Şi vei trăi

IUBIND,

Te vei trezi

Chiar reuşind.

Credeam că n-am nimic,

Credeam că sunt prea mic.

Aşa eram,

Precum credeam.

În ochii tai doar de priveam,

Mă înroşeam, mă ruşinam

Şi nu te-nţelegeam.

În ochii tăi dacă privesc,

Acum te înţeleg.

Şi mă uimesc

De ce n-am înţeles

Că ochii tăi

Eu îi iubesc?

Să râd am învaţat

Când ţin capul plecat,

Să plâng eu am uitat,

Cum şi tu m-ai uitat.

De mult nu am mai recomandat o carte. De ce? Pentru că voiam să recomand aceasta carte, insă nu voiam să fie primită cu reticenţă. Mi-am luat totuşi inima-n dinţi.

Eu aş fi intitulat-o Nesătulă, insă autoarea a preferat Insaţiabilă. Probabil din cauză că este un roman autobiografic. Adica daca ai dori să spui că eşti nimfomană, ai alege să te numeşti insaţiabilă, decat nesătulă. Da, despre acest lucru scrie Valerie Tasso în romanul său. Deşi uneori, povestea sexuală pare a fi o aberatie, romanul se vrea a fi unul autobiografic.

Cum mi s-a părut mie? Hmm..... Uneori savuros... alteori nu... însă în niciun caz monoton. Vă recomand să îl citiţi. Se gaseşte la editura Rao, la un preţ acceptabil.

Astazi m-am hotarat sa pornesc la drum... Un drum anevoios spre... nicaieri. Ma veti intreba de ce aleg sa merg spre nicaieri? Probabil pentru a gasi un taram unde nu exista griji si probleme, un loc in care NIMIC nu poat sa ma deranjeze. Un loc in care nu voi vedea prostiile care se scriu zilnic in ziare... Un loc care nu imi permite sa deschid televizorul si sa ascult aberatiile diverselor persoane(stim noi care). Da, stiu ca e greu sa ajung acolo, dar eu voi porni la drum. Va voi spune daca am ajuns. Macar in vis.

Trăind muncind

Şi dăruind

Puţin celui ce n-are,

La Dumnezeu tu vei găsi,

O singură scăpare.

Un copilaş

Greu adormea,

Un copilaş

Ce doar visa.

Un copilaş care dorea

Decât să fie fericit.

VISÂND si doar DORIND

El s-a trezit IUBIND.

Oare mai şti, bietul de tine,

Când ne-ascundeam uşor pe sub pământ?

Oare mai pot, bietul de mine,

Să îmi scot moartea din gând?

Oare mai poţi, suflete, bietul de tine,

Să rămâi neîntinat?

Oare mai pot, bietul de mine,

Să iubesc ce am uitat?

Ce e iubirea? Iubirea... Tu o vezi asa... El o vede altfel... Ea, diferit de cei doi. De ce??? Pentru ca iubirea este sentimentul cu care TU te trezesti de dimineata!

Tu, Lună, azi te oglindeşte

În lacul cel albastru,

Iar mâine bate-mi în ferestre

Ca să te văd, o! Astru!

Căci fără Lună nu e Soare

Şi fără Soare nu e zi

Şi fără zi nu e lumină

Şi fără ea, viaţă n-ar fi.

Deci, Lună, azi Tu străluceşte

Şi mâine şi în orice zi,

Că tu eşti tot ce astăzi este

Şi fără tine nu am fi!

Ce-au fost poeţii?

Se-ntreabă cineva?

Nici chiar deştepţii

Nu-ncearcă a afla.

Am auzit de Eminescu,

Am auzit de Călinescu,

Dar nu-i citim

Şi mai nimic nu ştim.

Ce sunt poeţii?

Acum, nimic

Pentru deştepţii

De nimic.

Avem puţine şanse

Să fim ce-au fost străbunii

Şi mai puţine şanse

Să dăm speranţe lumii.

Negru, se vede-n zare

Destinul nostru sumbru.

O fi al nostru oare,

Destinu' acela sumbru?

Suntem noi vinovaţi

De soarta cea cumplită?

Vom fi încununaţi

Pentru nereuşită?

Aceste întrebări

În vise îmi apar.

Cu semne şi-ntrebări

Mă trezesc şi tresar.

De la cer la pământ

E o distanţă mare.

Din viaţă în mormânt

Un om trece când moare.

Va fi el oare cunoscut

Vom şti noi oare ce-a făcut

El a trăit, ne-a ajutat,

Întreaga specie-a evoluat.

D-aceste neînsemnate lucruri

Trebuie să ne bucurăm.

Că sunt sau nu nişte nimicuri

Asta nu trebuie sa-ntrebăm.

Am fost cândva,

Am fost un Sfânt,

Am fost ceva,

Voi fi pământ.

Şi nimeni nu va şti

C-am fost cândva,

Nici tineri, nici copii,

Ei vor a fi ceva.

Dar încurcaţi de lume vor pieri,

Vor fi şi ei ca mine,

Vor fi şi ei şi vor pieri,

Ca toţi ce-au fost ca mine.

În lumea asta încurcată

Cu toţii ne vom stinge

Şi se formează o armată,

De oameni ce vor stinge.

Ce faci? mă-ntreabă vântul.

Ce faci? m-alintă cântul.

Ce faci? mă mustră gândul.

Un lung şir de-ntrebări

Şi un singur răspuns,

Dar când privesc în zări,

Rămân fără răspuns.

Încerc... să supravieţuiesc,

În astă lume fără de izbândă,

Cu alţii-ncerc să vieţuiesc,

Dar fără de izbândă.

Fără arme, fără ură,

Fără vorbe rele-n gură.

Doar plăcerea să iubim,

Asta trebuie să ştim.

Mary merse ce merse si dadu peste o alee intunecoasa si foarte murdara. Isi spuse insa ca trebuie sa mearga inainte, asa ca isi continua drumul, cu o oarecare teama. Dintr-odata, la picioarele ei cazu un tomberon metalic care scoase un sunet ciudat, insotit de un infiorator miorlait de pisica. Mary tresari si se trase 2-3 pasi inapoi. In intuneric sticleau 2 ochi de un albastru-verzui care pentru ea aratau cel putin sinistru. Reusi sa distinga silueta unei pisici, care se indeparta.

Simt suflul cald al boului demonic,

Ce-mi bate-n ceafă jarul cel din iad.

Pierdut am fost, pierdut voi fi,

Dar mult mai mult vei plânge tu,

SUFLETE, fiindcă-n viaţă ai greşit.

Vino şi arată-mi calea,

Printre spini m-am rătăcit,

Ca să pot să spun eu lumii,

În sfârşit că Te-am găsit.

Să le-arăt a Ta putere,

Să le spun că Tu exişti,

Să pot striga cu putere:

EŞTI, PENTRU CĂ TE-AM GĂSIT!

Cu ultima suflare,

Cu ochii duşi spre zare,

Scăpând de nepăsare,

La DUMNEZEU

Caut iertare.

Un suflet se zbate

Între viaţă şi moarte.

Singur şi trist,

Deşi optimist,

Se stinge un zâmbet,

Se stinge un suflet.

Un cuvânt, o suferinţă,

Doar o urmă de ştiinţă,

Îngropate-ntr-un sicriu,

Fiindcă n-am mai vrut să ştiu.

Timpul. Trece şi fără noi

El trece şi-n război

Trece pe timp de pace

El trece. N-ai ce-i face.

Fără să ştii

Că vei muri

Va trece falnic

Timpul

Prea mulţi atei,

Prea mulţi zei

Şi prea puţină bunătate.

Prea mulţi copii orfani

Prea multe lacrimi

În multe inimi

S-au vărsat.

Citiţi cu atenţie această poezie si preţuiţi-va părinţii şi aveţi grijă de bătrânii voştri.

Sta singur în odaie

şi trist i se părea

Că astăzi iară pute

Şi că e vremea rea.

Şi greu îi e

din pat să se ridice,

dar mult mai greu

e singur să mănânce.

Cum sta şi-ofta,

cum sta şi suspina,

a reuşit din pat

să se ridice.

Cureaua de la pantaloni

de gât el şi-a legat-o

de grindă atârnând

ajunge în mormânt.

El, se-apropie-ncet,
Cu paşi mărunţi
Şi îi şopteşte la ureche...
Că o iubeşte.

Ea, perfid şi fals zâmbeşte
Şi îl minte că-l iubeşte,
Dar că are-un pic de treabă...
Se grăbeşte.

E noapte... E o ora tarzie, la care nu ai vrea decat sa dormi. Inchizi ochii usor, te lasi purtat in lumea viselor. Simti somnul dulce cum incearca sa-si faca loc in spatiul gol din capul tau, recent eliberat de griji si de ganduri. Dar oare aceste griji te parasesc pe parcursul noptii? Sau vei continua sa visezi ceea ce incerci sa eviti? Oare vei visa ziua de maine, in care satisfactiile intarzie sa apara? Sau poate ai o viata fericita si visezi la o vacanta in Maldive... Sau esti prea obosit si nu visezi deloc... Poate... ti-ai inchis visele intr-un colt al creierului ca sa nu te mai tulbure. Oare ai aceasta capacitate? Acest control puternic asupra mintii tale? Poate da... Poate nu... Ce zici, tu o ai? Poti sa iti folosesti creierul mai mult decat o fac majoritatea oamenilor? Astept raspunsuri sincere.