)
Poezia "Mintind ca vei uita", scrisa de mine, pe care m-am gandit sa o si recit. Ce parere aveti?
Poezia "Mintind ca vei uita", scrisa de mine, pe care m-am gandit sa o si recit. Ce parere aveti?
Scrisoarea este scrisa de Mihai Eminescu, pentru iubita sa, Veronica Micle. Textul l-am preluat de aici.
"Măi fată nebună şi drăgălaşă,
Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
Tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii.
Al tău
Emin"
"Măi fată nebună şi drăgălaşă,
Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
Tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii.
Al tău
Emin"
la
18:49
,
0 Comments
De n-am sa vin, cand vei chema,
Iubirea-mi cea inmarmurita,
De n-am sa strig, cand vei pleca,
Uitandu-ti pasii aiurita,
Sa stii ca nu te mai iubesc
Si am decis: te parasesc.
Nu plange. Dupa mine nu striga.
Poti sta si in genunchi, tot voi pleca.
Nu vreau sa suferi in zadar
Si sa nu plangi, ca plangi amar.
Nu ma suna si nu striga,
Am vrut sa fie mult, putin a fost.
Si cand patetic tu te vei ruga,
Sa stii ca totul are-un cost.
E scump ca m-ai iubit,
E mult mai scump ca m-ai pierdut,
Nu plange, stii ca te-ai grabit,
Sa ma iubesti de la un prim sarut.
E mult mai scump ca inima mi-a inghetat,
Si de iubire nu sunt insetat,
De dragoste azi eu m-am dezvatat,
Dar c-am iubit, n-am regretat.
Si n-am sa vin, cand vei chema,
Iubirea-mi cea inmarmurita.
Sublim. Aceasta poezie spune multa, ascultati cu atentie. Si este si foarte frumos recitata.
Remember Eminescu Imparat si Proletar Fragment
Vezi mai multe video din diverse
Remember Eminescu Imparat si Proletar Fragment
Vezi mai multe video din diverse
Am fost eu singur, un mic taifun,
Ce l-ai mișcat cu-o singură suflare,
Ușor, ca niște ramuri de alun,
Încerc să te numesc uitare.
Un singur lucru nu mi-ai spus
Pan' să mă rogi să fiu uitare:
In mintea ta, eu am apus?
Sau te gândești cu ezitare
La ce-am fost eu, la ce-am fost noi,
La ce... am fi putut să fim...
M-ai aruncat ca pe gunoi,
Ce-ar fi putut să fie, nu mai știm.
Mi-ai spus să uit c-ai fost a mea iubită,
Nu e ușor, dar voi uita,
Atunci când tu, de mult orbită,
C-a fost iubire, vei nega.
Și printre lacrimi grele, de cristal,
Voi plange lacrimi sângerii,
Și transformandu-mi-le în opal,
Voi plânge fară ca să știi,
De m-ai uitat
Sau numai... te-ai mințit.
Cât de mult am iubi sau am urî, trebuie sa ne amintim că "All we are is dust in the wind"....
Esti rece, o umbra,
Te simt pana-n suflet,
Ca un Poltergeist ce nu ma mai poate speria,
Iti simt respiratia... sumbra si uda,
O boare de gheata, un mic fulg de nea.
Figura ti-e palida, te plimbi pe pereti,
Si fugi, te ascunzi, fantomatic si rece,
Ca un mic pui de stea,
Ratacind pe-ntuneric,
Enigmatic, ca EA.
Te-ai desprins din uitare,
Ai venit ca un "bis",
Pe fantome calare,
Imitand doar un vis,
Iti dau apa si sare,
Sufletu' mi-e inchis,
Dispari te rog, in zare,
Cufunda-te-n abis.
......................................................................
Astept sa imi dati o parere vis-a-vis de textul pe care o sa il postez mai jos. E adevatat ca l-am scris in creierii noptii si l-am postat la fel de tarziu, insa cred ca e un inceput bun. Adica primele 2 pagini...
Astept o parere...
Astept o parere...
PROLOG
Scotocea adânc prin buzunare pentru a găsi ceva care să îi
aminteasca cine e, dar mai ales ce caută în acel loc îngrozitor. Însă cea mai
ciudată i se părea toată gloata aia de oameni strânsă în fața hambarului în
care era închisa. Văzu cum unul din mulțime făcu un semn și toată lumea tăcu.
Apoi el începu să vorbească:
- O vom face, dar o vom face bine și definitiv. Nimic nu ne
va mai opri de data asta. Totul a fost plănuit perfect și am suferit destule ca
să putem permite cuiva să ne oprească. Nici măcar lui, celui căruia ea i-a
slujit toata viata și care ne-a produs atâta suferință.
Nu îi venea să creadă ce vede în continuare: trei
zdrahoni din acea mulțime al cărei scop nu îl întelegea, începură să care câte
o canistră și după cum se luptau cu ele, acestea păreau pline. Inima începu să
îi bată din nou într-un ritm alert și deși știa că ar trebui să îi fie cald, simți
că atmosfera devine din ce în ce mai rece. Își aminti. Își aminti cine e și de
ce a ajuns acolo. Din frigul pe care îl simțea, se auzi o voce: „Spune DA și te
voi ajuta în continuare. Spune DA și dă-mi-l și pe el, așa cum te-ai dăruit tu,
acum 10 ani. E unica ta șansa!” Se uita în jur sa vadă daca mai e cineva în
încapere, însă nu își întelese gestul. Știa foarte bine ca totul era în capul
ei și că demonul nu vorbea decât cu ea. Era într-o mare cumpăna: să-și vânda
propriul fiu diavolului, asa cum își vânduse sufletul in urma cu 10 ani, pentru
a scăpa din ghearele gloatei? Dar tocmai acel pact o adusese în situația în
care se afla acum. Închise ochii și încercă să ia legătura cu Stăpânul. Luase decizia
repede. Era vorba de fiul pe care nu și-l dorise niciodată, fiul care îi
stricase reputația și cariera. Așadar, când creierul începu să o doară, spuse,
în gând: ia-l. Nu l-am dorit niciodată. E un bastard. Il urasc. E al tău pentru
totdeauna.
Totul era
acum negru în jurul ei si zgomotul gloatei nu se mai auzea. Deschise ochii si
zari deasupra patului semneul contractului: o pentagramă mare și roșie, ca din
jăratec. Și încă una mai mică, pentru fiul ei. Se afla în camera casei sale și
semnase contractul și pentru fiul ei. Nu o interesa. Nu îl iubise niciodata
nici pe tatăl sau și cu atat mai putin „greșeala rezultată din acea noapte de
sex”. Nu regreta cu nimic faptul că se vânduse atât pe ea cât și pe copilul său
diavolului. Doar așa putea scăpa din colții gloatei. Și mai ales doar în acest
fel putea să continue ceea ce face. Mai bine cu diavolul în casă decat fara
faimă.
ÎNCEPUTUL
Katy
avea 20 de ani, însă nu avea nimic din ceea ce ar fii făcut-o fericită: era o
nimeni, o necunoscută și ar fii dat orice să iasă din notorietate. La urma
urmei, ce vină avea ea că părinții ei erau niște încuiați? Trebuia să îi
suporte toată viața? In niciun caz. Va face orice să iși schimbe condiția. Să
se mute din Laketown și să își trăiască viața. Exact așa cum vedea la
televizor. Haine sclipitoare, petreceri extravagante, cu alcool si de ce nu,
putină cocaină. Că doar viața e făcută să o trăiești, nu să stai să treacă pe
langă tine. Brusc îi sună telefonul și îi întrerupse visarea:
-
Alo!
Bună Ian.
-
Bună
Katy. Te-am sunat pentru că mi s-a făcut dor de ceea ce știi tu să faci cel mai
bine. Asta dacă nu...
-
Termină
Ian. Știi că îmi place să fac asta și că o să găsesc o cale să scap de
boșorogii ăstia. De ce m-au făcut daca toată ziua sunt cu gura pe mine”Ai grija
de facultate, pune mâna și învața, nu ai voie la discotecă”. De parcă ajută la
ceva să înveti. Pierdere de timp. Dar ma rog. Spune-mi, cand vrei sa ne vedem
să știi tu...
-
Ești
bestială. Îmi citești gândurile. Pai... într-o oră... ca tocmai se întunecă.
Îti bat în geam. Găsește o cale să ieși.
-
Stai
liniștit Ian, sunt maestra la așa ceva. Retardații ăstia de părinți ai mei m-au
obligat să învăt să evadez pâna și din Alcatraz. Tu pregătește ce trebuie.
-
Ok.
Pa. Te pup.
-
Eu
nu. Eu îti fac altceva. Știi tu.
Pâna să
încheie conversația zâmbi din nou. Îi plăcea sexul, însă dacă Ian nu era cine
era, nu ar fii făcut-o în veci cu unul ca el. Adică dacă scoteai de pe el
hainele scumpe, faima și banii, rămanea un mediocru. Iar ea, nu avea ce să
discute cu mediocrii. Toți îi aduceau aminte de părinții ei.
Nu-ti cer din Rai ca sa cobori
Si nici din Iad sa ma ridici,
Vreau doar o noapte pana-n zori
Sa fim doar noi aici.
Nu vreau in flacari sa te ard
Si nici in nori sa ma ridic,
Caci tu esti apa, eu sunt foc
Tu inger si eu drac.
Si numai ce vom plasmui
Se va-nalta spre cer,
Caci dintr-o apa si un foc
Se naste aburul etern.
Nu pot sa ies din flacari azi
Dar tu coboara-n ploi...
S-ajungi adanc pe sub pamant
Sa fim din nou noi doi.
Si nici din Iad sa ma ridici,
Vreau doar o noapte pana-n zori
Sa fim doar noi aici.
Nu vreau in flacari sa te ard
Si nici in nori sa ma ridic,
Caci tu esti apa, eu sunt foc
Tu inger si eu drac.
Si numai ce vom plasmui
Se va-nalta spre cer,
Caci dintr-o apa si un foc
Se naste aburul etern.
Nu pot sa ies din flacari azi
Dar tu coboara-n ploi...
S-ajungi adanc pe sub pamant
Sa fim din nou noi doi.
la
01:54
,
0 Comments
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
